Transportatorii români vor reclama la CE amenzile mari practicate de Ungaria
Transportatorii români vor reclama la CE amenzile mari practicate de Ungaria
Două organizaţii reprezentând interesele transportatorilor români de marfă, respectiv APTE 2002 şi FORT, vor reclama la Comisia Europeană (CE) practicile autorităţilor ungare privind amenzile, au declarat liderii celor două grupuri, citaţi de agenţia de presă MTI.Organizaţiile Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) vor înainta CE o plângere împotriva amenzilor primite de transportatori de la autorităţile ungare, întrucât le consideră excesive şi disproporţionate faţă de încălcările legilor pe care le sancţionează, a declarat jurnaliştilor secretarul organizaţiei APTE 2002, Siegfried Mayer, aflat în punctul de frontieră Nagylac.
Sursa:Mediafax








